Cerca nel blog

08/02/24

Cosimo Impallomeni - Ciccio

A du anni già caminava e curreva quasi e niscevu tuttu cuntentu fora do pisolu da porta fino alla strada. 

U truvai accussì a Ciccio. U mè cani. Stava arreri a una machina posteggiata di facci a me casa e taliava a genti passari. E però chiddi parevunu non accorgersi di lui e iddu macari non ci dava confidenza a dì cristiani.

Era nicu  nicu e tuttu niuru comu a lava quannu si vagna e cu na facci longa e du aricchi ca pinnevunu come a gioielli. Aveva macari una cura ca sattorciniava tutta come a un punto interrogativo o stava ritta comu a una freccia dellindiani. Ciccio non lo sapeva ancora di chiamarisi Ciccio però quannu u pigghiai ne me manu non si ribellò anzi accuminciau a liccarimi comu su fussi un gelato. 

A mamma non era molto contenta di questa mia nuova amicizia quannu u visti. Però poi pinsau ca macari puteva essiri ca Ciccio mi faceva cumpagnia e che lei mi puteva lassari cu iddu mentri sinni ieva a travagghiari. E accussì fu infatti. Già il giorno dopo priparau u mangiari pimmia e pi iddu. Addumau i luci. Chiuriu a porta a chiavi e sinni iu tutta preoccupata ma china di fiducia. Ci aveva fatto un discorsetto a tutti rui prima di nesciri ed era sicura che lavevamo capito.

U primu ionnu rumpemu una seggia e due bomboniere di ricordo di un matrimonio e di una cresima. U secunnu scusemu tutta la coperta ca stava supra u divanu  e il terzo ni mangiamu tutti i puppetta ca me matri ava pripatatu per la domenica. Insomma era un divertimento continuo che io inseguivo a lui e lui inseguiva ammia e poi naddumiscevunu e poi iucavumu di novu e iu accuminciai macari ad abbaiari quannu sarritirava me o ma e secunnu mia Ciccio macari ci provava a parrari cu idda comu ammia però lei non lo capiva.  

0 commenti:

Posta un commento

Powered by Blogger.